Ei sint eu

Cum am si promis, vreau sa scriu despre oamenii, care m-au incojurat de-a lungul anilor. Oameni, care m-au facut ca om, m-au educat zi de zi, si continue sa faca acest lucru, chiar daca, cred eu, la 37 de ani inca neimpliniti sint baiat mare.

Pe ei i-am intilnit de mult. Are oare timpul timp? Mai intii o intilnisem pe ea. Era intr-o zi de august, spre sfirsitul lunii. Nu tin bine minte cum a fost. Acu, ajungind in 2009, pot doar sa presupun - cind am vazut-o, plingeam. 99 % dintre cei, care se afla in situatia mea de atunci - pling. Cum sa fie altfel, daca o vezi prima data pe Mama. Deci era 21 august 1972. Una dintre cele mai frumoase zile pentru parintii mei. Zic una, pentru ca avuse-ra o zi similara doi ani mai devreme cind se nascuse fratele meu - Ghena.

Din acea zi am trait fiecare clipa cu gindul la ei. Nu permanent. Dar 10-15 minute pe zi sint linga ei, chiar daca nu corporal, cu gindul la sigur. De fapt, asa cum te poate intelege Mama nu o poate face nimeni. In cei 37 de ani au fost de toate. Certuri, zimbete, cadouri, asteptari, discutii pe un tin mai ridicat, sarbatori, etc. Cu alte cuvinte, tot ce se poate intilni zi cu zi in viata fiecarui om.

Insa, niciodata n-am sa uit despre clipele urite din viata mea. Stiti de ce? Pentru ca in acele clipe, oriunde nu m-as fi aflat veneam sau o sunam pe Mama. Si cind inchideam telefonul deveneam cel mai fericit om de pe lume. Ea tot timpul are cuvintele necesare pentru a te pune pe picioare.

Eu, in comparatie cu fratele meu, am ratat procedura intilnirii cu cureaua. Fiind profesoara, Mama cerea ordine in tot ce faceam noi. Si cind venea rindul iesirii pe covor - noroc - pe avanscena aparea tata. De doua ori m-a ascuns in dulap, pentru ca treceam la paravan pe rind. Fratele meu era, de fiece data, primul. Tata ma ascundea si-i zicea Mamei ca am plecat afara sa joc fotbal cu baietii.

E si normal, ca fiecare dintre noi o considera pe Mama cea mai cea mai. E greu sa gasesti un superlativ pentru a o reda. Pentru Mama toate superlativele sint bune. Le merita pe toate. Eu am judecat despre Mama nu doar singur. De mai mult de 40 de ani lucreaza profesoara de matematica. Stiti ce porecla are la scoala? Eu cind am aflat, mi s-a umplut inima de mindrie. "Mita". Pentru ca a fost tot timpul blinda cu elevii sai, dar a stiut sa-i impuna sa invete. Nu prin strigate, nu prin trageri de ureche. Prin cuvint. Asa m-a invatat si pe mine.

Nu a cautat niciodata sa traiasca pe spatele si din banii cuiva. Tot timpul a lucrat pentru a se ridica la nivelul salarial a lui tata. Si tot timpul i-a reusit. Sa traiasca din ce cistiga. Asta m-a invatat si pe mine. Tin minte intr-o zi ii reprosam ca ii da fratelui meu mai mult decit mie. "Banul nu-l face pe om, omul face banul", asta a fost raspunsul ei. Pentru ca aveam atunci doar 20 de ani nu prea-mi dadeam seama despre ce e vorba. Acum stiu. Stiu, deoarece m-a ajutat si a crezut in mine.

Acum stiu, ca in acel moment fratele meu avea mai multa nevoie de ajutor. Si-l ajuta pe el. Cind am avut eu nevoie - m-a ajutat pe mine. Este adevarat ca am apelat foarte putin la serviciile ei. Si ma bucur ca am cerut putin. Pentru mine mai important a fost sa ma sustina. Cind stii ca cineva are nevoie de tine - zbori si iti reuseste orice. A facut-o deschis, expunindu-si punctul ei de vedere. Sa zic ca am ascultat-o permanent, asi minti. Unele lucruri, insa, s-au adeverit.

E greu sa scrii despre Mama. De asta am sa inchei aici. Am sa pun punct, am sa ma scol si am sa ma inchin. O IUBESC, O STIMEZ, O ADOR. MULTI ANI MAMICA!!!